![]() |
Mănăstirea "Afteia" şi Schitul "Afteia"Se află în satul Mărgineni, la o altitudine de circa 600 metri, într-un cadru natural pitoresc.Numeroase documente confirmă faptul că la vechiul schit se aflau copilaşi la învăţătură de pomană, candidaţi la preoţie şi iconari.Acest locaş este slujit şi în prezent de călugări, care în decursul timpului au adus îmbunătăţiri considerabile prin edificare de noi construcţii şi amenajări care asigură o mai bună deservire credincioşilor sosiţi aici de pe diverse meleaguri. |
![]() |
"Capela Libertăţii"Este amplasată în vârful "Dealul Butoiului" şi a fost edificată în anul 1930 în memoria strămoşilor, foşti iobagi ai nobililor din familiile Barcsay şi Gluk. |
![]() |
Casa memorială "David Prodan"Casa în care s-a născut şi a copilărit marele academician David Prodan, specialist în istoria Transilvaniei.Este situată în satul Salistea, pe strada care-i poartă numele. |
![]() |
Biserica din lemn "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril"A fost construită în anul 1798, ca urmare a strămutării locuitorilor din aşezările "Archişul Românesc" şi "Drejman", în actuala vatră şi prin dorinţa acestora de a-şi păstra cultul ortodox. |
![]() |
Monumentul dedicat "Tăbliţelor de la Tărtăria"A fost edificat în anul 2002 pentru a marca zona în care au fost descoperite tăbliţele de lut, care sunt mai vechi cu un mileniu decât monumentele scrierii sumeriene şi sunt apreciate de cercetători ca fiind cele mai vechi scrieri găsite până în prezent. |
Sit arheologic de la Tărtăria – "Gura Luncii"Urmează a fi redeschis pentru a se putea continua lucrările de arheologie în scopul continuării cercetărilor privind tăbliţele de lut descoperite în acest sit şi a celorlalte vestigii precum 26 de figurine de lut sau piatră, o brăţară confecţionată din scoici şi alte artefacte. |
|
![]() |
Primăria comunală – fosta reşedinţă a familiei BarcsayEste amplasată în centrul satului Săliştea.Este o construcţie străveche din piatră şi cărămidă; după opiniile unor istorici, datează din secolul XVIII, fiind declarată monument naţional. |
Crucea de pe Dealul ButoiuluiAfost edificată în anul 2002, are lăţimea de 33 metri, simbolizând anii lui Iisus Hristos.Arhitectural este comparabilă cu crucea de pe Caraiman. |
|